Mărturisirea de credință
Adventiştii de Ziua a Şaptea acceptă Biblia ca singurul lor crez şi susţin anumite principii fundamentale de credinţă ca fiind învaţături ale Sfintelor Scripturi. Aşa cum sunt prezentate mai jos, ele reflectă modul de înţelegere şi exprimare ale învăţăturii Sfintelor Scripturi de către biserică. Revizuirea acestor principii de credinţă poate avea loc cu ocazia unei sesiuni a Conferinţei Generale, atunci când biserica este condusă de Duhul Sfânt la o mai profundă înţelegere a adevărului Bibliei sau găseşte un limbaj mai adecvat prin care să exprime învăţăturile Cuvântului sfânt al lui Dumnezeu.
1. Sfintele Scripturi
Sfintele Scripturi, Vechiul şi Noul Testament, constituie Cuvântul scris al lui Dumnezeu, dat prin inspiraţie divină, prin mijlocirea oamenilor sfinţi ai lui Dumnezeu, care au vorbit şi au scris când erau conduşi de Duhul Sfânt. În acest Cuvânt, Dumnezeu a încredinţat omului cunoştinţa necesară pentru mântuire. Sfintele Scripturi sunt descoperirea infailibilă a voinţei Sale. Ele sunt standardul caracterului, testul experienţei, descoperirea cu autoritate a doctrinelor şi raportul demn de încredere al acţiunilor lui Dumnezeu în istorie (2 Petru 1,20.21; 2 Tim. 3,16.17; Ps. 119,105; Prov. 30,5.6; Is. 8,20; Ioan 17,17; 1 Tes. 2,13; Evr. 4,12).
2. Trinitatea
Există un singur Dumnezeu: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, o unitate de trei Persoane veşnice. Dumnezeu este nemuritor, atotputernic, atotştiutor, mai presus de toate şi omniprezent. El este infinit şi dincolo de înţelegerea omenească, totuşi cunoscut în masura în care El Se revelează. El este pentru veşnicie vrednic de închinare, adorare şi slujire din partea întregii creaţiuni (Deut. 6,4; Mat. 28,19; 2 Cor. 13,14; Ef. 4,4-6; 1 Petru 1,2; 1 Tim. 1,17; Apoc. 14,7).
3. Dumnezeu Tatăl
Dumnezeu Tatăl cel veşnic este Creatorul, Izvorul, Susţinătorul şi Suveranul întregii creaţiuni. El este drept şi sfânt, plin de milă şi har, încet la mânie şi bogat în dragoste statornică şi în credincioşie. Toate atributele şi puterile descoperite în Fiul şi în Duhul Sfânt sunt de asemenea reprezentări ale Tatălui (Gen. 1,1; Apoc. 4,11; 1 Cor. 15,28; Ioan 3,16; 1 Ioan 4,8; 1 Tim. 1,17; Ex. 34,6.7; Ioan 14,9).
4. Fiul
Dumnezeu Fiul cel veşnic S-a întrupat în Isus Hristos. Prin El au fost create toate lucrurile şi prin El este descoperit caracterul lui Dumnezeu. El este Mântuitorul şi Judecătorul lumii. Dumnezeu adevărat din veşnicii, El a devenit şi Om adevărat, Isus Hristos. El a fost conceput prin Duhul Sfânt şi născut din fecioara Maria. A trăit şi a fost ispitit ca orice fiinţă omenească, dar a exemplificat în mod desăvârşit neprihanirea şi dragostea lui Dumnezeu. Prin minunile Sale, El a manifestat puterea lui Dumnezeu şi a dovedit ca este Mesia, Cel făgăduit de Dumnezeu. A suferit şi a murit de buna voie pe cruce pentru păcatele noastre şi în locul nostru, a înviat din morţi şi S-a înălţat la ceruri, ca să mijlocească în Sanctuarul ceresc pentru noi. Isus va reveni în slavă pentru eliberarea finală a poporului Sau şi restatornicirea tuturor lucrurilor (Ioan 1,1-3.14; Col. 1,15-19; Ioan 10,30; 14,9; Rom. 6,23; 2 Cor. 5,17-19; Ioan 5,22; Luca 1,35; Fil. 2,5-11; Evr. 2,9-18; 1 Cor. 15,3.4; Evr. 8,1.2; Ioan 14,1-3).
5. Duhul Sfânt
Dumnezeu Duhul cel veşnic a luat parte activă împreună cu Tatăl şi cu Fiul la creaţiune, la întrupare şi la răscumpărare. El este Cel care a inspirat pe scriitorii Bibliei. El a umplut cu putere viaţa lui Hristos. El atrage şi convinge fiinţele omeneşti, iar pe aceia care răspund îi înnoieşte şi îi transformă după chipul lui Dumnezeu. Trimis de Tatăl şi de Fiul pentru a fi totdeauna cu copiii Lui, El oferă daruri spirituale bisericii, o împuterniceşte să dea mărturie despre Hristos şi, în armonie cu Biblia, o conduce în tot adevărul (Gen. 1,1.2; Luca 1,35; 4,18; Fapte 10,38; 2 Petru 1,21; 2 Cor. 3,18; Ef. 4,11.12; Fapte 1,8; Ioan 14,16-18.26; 15,26.27; 16,7-13).
6. Creațiunea
Dumnezeu este Creatorul tuturor lucrurilor şi a descoperit în Sfintele Scripturi raportul autentic al activităţii Sale creatoare. În şase zile, Domnul a făcut “cerul şi pământul”, toate fiinţele vii care sunt pe pământ, iar în ziua a şaptea S-a odihnit. Astfel, El a înfiinţat Sabatul zilei a şaptea ca memorial veşnic al încheierii activităţii Sale creatoare. Primul bărbat şi prima femeie au fost făcuţi după chipul lui Dumnezeu, ca încoronare a lucrării de creaţiune. Li s-a dat stăpânire asupra lumii şi răspunderea de a avea grijă de ea. Când lucrarea creaţiunii a fost încheiată, lumea era “foarte bună”, proclamând gloria lui Dumnezeu (Gen. 1,2; Ex. 20,8-11; Ps. 19,1-6; 33,6.9; 104; Evr. 11,3).
7. Natura omului
Omul a fost creat după chipul lui Dumnezeu cu individualitate, putere şi libertate de a gândi şi a acţiona. Fiecare este o unitate indivizibilă a trupului, a minţii şi a sufletului. Deşi creat ca fiinţă liberă, el este dependent de Dumnezeu în ce priveşte viaţa, suflarea şi toate celelalte. Când primii noştri părinţi n-au ascultat de Dumnezeu, ei au tăgăduit, de fapt, dependenţa lor de El şi au pierdut poziţia lor înaltă ca reprezentanţi ai Săi. Chipul lui Dumnezeu din ei a fost denaturat şi au ajuns supuşi morţii. Urmaşii lor împărtăşesc această natură decăzută şi consecinţele ei. Ei se nasc cu slăbiciuni şi tendinţe spre rău. Dar Dumnezeu, prin Hristos, a împacat lumea cu Sine şi, prin Duhul Său, reface în cei care se pocăiesc chipul Creatorului lor. Creaţi pentru gloria lui Dumnezeu, ei sunt chemaţi să-L iubească, să se iubească unii pe alţii şi să aibă grijă de mediul natural în care trăiesc (Gen. 1,26-28; 2, 7; Ps. 8,4-8; Fapte 17,24-28; Gen. 3; Ps. 51,5; Rom. 5,12-17; 2 Cor. 5,19.20; Ps. 51,10; 1 Ioan 4,7.8.11.20; Gen. 2,15).
8. Marea luptă
Întreaga omenire este acum implicată într-o mare luptă între Hristos şi Satana, cu privire la caracterul lui Dumnezeu, la Legea Sa şi la suveranitatea Sa în univers. Acest conflict a început în ceruri, atunci când o fiinţă creată, înzestrata cu libertatea de alegere, prin înălţarea de sine a devenit Satana, vrăjmaşul lui Dumnezeu, şi a condus la răzvrătire o parte dintre îngeri. El a introdus spiritul răzvrătirii în lumea noastră, ducând pe Adam şi pe Eva să păcătuiască. Păcatul omului a dus la distrugerea chipului lui Dumnezeu în omenire, la dezordine în lumea creată şi, în cele din urmă, la distrugerea acesteia prin potopul care a cuprins întreaga omenire. Urmărită de întreaga creaţiune, această lume a devenit scena conflictului universal, din care, în cele din urmă, Dumnezeul dragostei va fi îndreptăţit. Pentru a ajuta pe poporul Său în acest conflict, Hristos trimite Spiritul Său cel Sfânt şi îngeri credincioşi să-l călăuzească, să-l apere şi să-l susţină pe calea mântuirii (Apoc. 12,4-9; Is. 14,12-14; Ez. 28,12-18; Gen. 3; Rom. 1,19-32; 5,12-21; 8,19-22; Gen. 6-8; 2 Petru 3,6; 1 Cor. 4,9; Evr. 1,14).
9. Viața, moartea și învierea lui Isus
Prin ascultarea desăvârşită a lui Hristos faţă de voinţa lui Dumnezeu, prin suferinţele, moartea şi învierea Sa, Dumnezeu a oferit singurul mijloc de ispăşire pentru păcatele omenirii. În acest fel, cei care, prin credinţă, acceptă ispăşirea, pot avea viaţă veşnică, iar întreaga creaţiune poate înţelege mai bine dragostea nemărginită şi sfântă a Creatorului. Această ispăşire desăvârşită apără dreptatea Legii lui Dumnezeu şi caracterul Său plin de har, condamnând păcatul nostru, dar oferindu-ne iertare. Hristos a murit în locul nostru, aducându-ne ispăşire, împăcare şi transformare. Învierea lui Hristos proclamă triumful lui Dumnezeu asupra forţelor răului, iar celor ce acceptă ispăşirea, le asigură biruinţa finală asupra păcatului şi asupra morţii. Ea declară domnia lui Isus Hristos, înaintea Căruia se va pleca orice genunchi în ceruri şi pe pământ (Ioan 3,16; Is. 53; 1 Petru 2,21.22; 1 Cor. 15,3.4.20-22; 2 Cor. 5,14.15.19-21; Rom. 1,4; 3,25; 4,25; 8,34; 1 Ioan 2,2; 4,10; Col. 2,15; Fil. 2,6-11).
10. Experiența mântuirii
În nemărginita Sa dragoste şi milă, Dumnezeu a făcut ca Hristos, care nu a cunoscut păcatul, să fie făcut păcat pentru noi, astfel ca, prin El, să putem fi neprihanirea lui Dumnezeu în El. Conduşi de Spiritul Sfânt, noi ne recunoaştem păcătoşenia, ne pocăim de nelegiuirile noastre şi credem în Isus ca Domn şi Hristos, ca Înlocuitor şi Exemplu al nostru. Această credinţă care primeşte mântuirea vine prin puterea divină a Cuvântului şi este darul harului lui Dumnezeu. Prin Hristos, noi suntem îndreptăţiţi, adoptaţi ca fii şi fiice ai lui Dumnezeu şi eliberaţi de sub domnia păcatului. Prin Spiritul Sfânt, suntem născuţi din nou şi sfinţiţi; tot Duhul Sfânt este Acela care ne înnoieşte mintea, scrie legea dragostei lui Dumnezeu în inimă şi ne dă putere să trăim o viaţă sfântă. Rămânând în El, ne împărtăşim de natura divina şi avem asigurarea mântuirii acum şi în ziua judecăţii (2 Cor. 5,17-21; Ioan 3,16; Gal. 1,4; 4,4-7; Tit 3,3-7; Ioan 16,8; Gal. 3,13.14; 1 Petru 2,21.22; Rom. 10,17; Luca 17,5; Marcu 9,23.24; Ef. 2,5-10; Rom. 3,21-26; Col. 1,13.14; Rom. 8,14-17; Gal. 3,26; Ioan 3,3-8; 1 Petru 1,23; Rom. 12,2; Evr. 8,7-12; Ez. 36,25-27; 2 Petru 1,3.4; Rom. 8,1-4; 5,6-10).
11. Creșterea în Isus Hristos
Prin moartea Sa pe cruce, Domnul Isus Hristos a triumfat asupra forţelor răului. Cel care a supus spiritele demonice în timpul lucrării Sale pământeşti, le-a sfărâmat puterea şi a făcut sigură condamnarea lor finală. Biruinţa lui Isus ne dă şi nouă biruinţa asupra forţelor răului care încearcă să ne stăpânească, în timp ce umblăm cu El în pace şi bucurie, având asigurarea iubirii Sale. Acum, Duhul Sfânt locuieşte în noi şi ne dă putere. În timp ce ne consacrăm fără încetare lui Isus ca Mântuitor şi Domn, suntem eliberaţi de povara faptelor noastre din trecut, nemaitrăind în întuneric, netemându-ne de puterile răului, ieşind din ignoranţa şi viaţa lipsită de sens de odinioară. Fiind în această stare de libertate în Isus, suntem chemaţi să creştem în asemănarea cu caracterul Său, prin comuniunea zilnică în rugăciune, hrănirea prin Cuvântul Său, meditaţii asupra acestuia şi a providenţei divine, cântand laudele Sale, adunându-ne pentru închinare şi participând la misiunea Bisericii. În timp ce ne dăruim într-o slujire iubitoare pentru cei din jurul nostru şi în mărturisirea mântuirii Sale, prezenţa Sa constanta cu noi prin Duhul Sfânt, transformă fiecare moment al vieţii şi fiecare îndatorire într-o experienţă spirituală veritabilă. (Psalmi 1,1.2; 23,4; 77,11.12; Col. 1,13.14; 2,6.14.15; Luca 10,17-20; Ef. 15,19.20; 6,12-18; 1 Tes. 5,23; 2 Petru 2,9; 3,18; 2 Cor. 3,17.18; Fil. 3,7-14; 1 Tes. 5,16-18; Matei 20,25-28; Ioan 20,21; Gal. 5,22-25; Rom. 8,38.39; 1 Ioan 4,4; Evrei 10,25)
12. Biserica
Biserica este comunitatea de credincioşi care cred şi mărturisesc pe Isus Hristos ca Domn şi Mântuitor. Ca urmaşi ai poporului lui Dumnezeu din Vechiul Testament, suntem chemaţi să ieşim din lume. Noi ne adunăm laolaltă pentru închinare, pentru părtăşie, pentru instruire din Cuvântul lui Dumnezeu, pentru celebrarea Cinei Domnului, pentru slujirea întregii omeniri şi pentru proclamarea Evangheliei în toată lumea. Biserica îşi primeşte autoritatea de la Hristos, care este Cuvântul întrupat, şi din Sfintele Scripturi, care constituie Cuvântul scris al lui Dumnezeu. Biserica este familia lui Dumnezeu. Fiind adoptaţi ca fii ai Lui, membrii ei trăiesc în baza noului legământ. Biserica este trupul lui Hristos, o comunitate de credinţă, al cărei Cap este Însuşi Hristos. Ea este mireasa pentru care a murit Hristos ca s-o sfinţească şi s-o curăţească. La întoarcerea Lui triumfală, El o va recunoaşte ca fiind biserica Sa glorioasă, cei credincioşi din toate timpurile, răscumparaţi prin sângele Său, fără pată sau zbârcitură, sfinţi şi fără prihană (Gen. 12,3; Fapte 7,38; Ef. 4,11-15; 3,8-11; Mat. 28,19.20; 16,13-20; 18,18; Ef. 2,19-22; 1,22.23; 5,23-27; Col. 1,17.18).
13. Rămășița și misiunea ei
Biserica universală este compusă din toţi cei care cred cu adevărat în Hristos. Dar, în ultimele zile ale istoriei planetei, când apostazia devine generală, Dumnezeu cheamă deoparte o rămăşiţă care ţine poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus. Ea anunţă sosirea ceasului judecăţii, proclamă mântuirea prin Hristos şi vesteşte apropierea celei de a două veniri a Lui. Această proclamare este simbolizată de cei trei îngeri din Apocalips 14. Ea coincide cu judecata din ceruri şi are ca rezultat o lucrare de pocăinţă şi reformă pe pământ. Fiecare credincios este chemat să dea mărturie personală în această lucrare mondială (Apoc. 12,17; 14,6-12; 18,1-4; 2 Cor. 5,10; Iuda 3,14; 1 Petru 1,16-19; 2 Petru 3,10-14; Apoc. 21,1-14).
14. Unitatea trupului lui Hristos
Biserica este un corp de credincioşi, compus din mulţi membri, chemaţi din toate naţiunile, neamurile, limbile şi popoarele. În Hristos, noi suntem o nouă creaţiune. Deosebirile de rasă, cultură, instruire şi naţionalitate, precum şi diferinţele dintre cei de sus si cei de jos, dintre bogaţi şi săraci, dintre barbaţi şi femei nu trebuie sa dea loc la dezbinări între noi. Toţi suntem egali în Hristos, care, printr-un singur Duh, ne-a legat în aceeaşi părtăşie cu El şi unul cu altul. Noi trebuie să slujim şi să fim slujiţi fără părtinire sau rezervă. Prin descoperirea lui Isus Hristos în Sfintele Scripturi, împărtăşim aceeaşi credinţă şi nădejde şi dăm tuturor o mărturie unită. Această unitate îşi are izvorul în unitatea Treimii divine, care ne-a adoptat ca fii ai Săi (Rom. 12,4.5; 1 Cor. 12,12-14; Mat. 28,19.20; Ps. 133,1; 2 Cor. 5,16.17; Fapte 17,26.27; Gal. 3,27.29; Col. 3,10-15; Ef. 4,14-16; 4,1-6; Ioan 17,20-23).
15. Botezul
Prin botez, noi mărturisim credinţa noastră în moartea şi învierea lui Isus Hristos şi dăm mărturie privind moartea noastră faţă de păcat şi hotărârea de a umbla într-o viaţă nouă. Astfel, noi recunoaştem pe Hristos ca Domn şi Mântuitor, devenim poporul Lui şi suntem primiţi ca membri de către biserica Sa. Botezul este un simbol al unirii noastre cu Hristos, al iertării păcatelor şi al primirii Duhului Sfânt. Botezul este săvârşit prin scufundarea în apă şi este condiţionat de mărturisirea credinţei în Isus şi de dovada pocăinţei. El trebuie să fie precedat de instruirea în adevărurile Sfintelor Scripturi şi de primirea învăţăturilor ei (Rom. 6,1-6; Col. 2,12.13; Fapte 16,30-33; 22,16; 2,38; Mat. 28,19.20).
16. Cina Domnului
Cina Domnului este împărtăşirea cu simbolurile trupului şi sângelui lui Hristos, ca expresie a credinţei în El, Domnul şi Mântuitorul nostru. În această experienţă a comuniunii, Hristos este prezent pentru a Se întâlni cu poporul Său şi a-l întări. Când ne împărtăşim, noi proclamăm cu bucurie moartea Domnului, până va reveni El. Pregătirea pentru Cina Domnului cuprinde cercetarea de sine, pocăinţa şi mărturisirea. Învăţătorul a instituit serviciul spălării picioarelor, care înseamnă o reînnoire a curăţirii, o expresie a bunăvoinţei de a ne sluji unul altuia în umilinţa creştină şi de a ne uni inimile în dragoste. Serviciul Cinei Domnului este deschis tuturor credincioşilor creştini (1 Cor. 10,16.17; 11,23-30; Mat. 26,17-30; Apoc. 3,20; Ioan 6,48-63; 13,1-17).
17. Darurile spirituale și slujirea
Dumnezeu acordă tuturor membrilor bisericii Sale din toate vremurile daruri spirituale pe care fiecare membru urmează să le folosească pentru binele comun al bisericii şi al omenirii, într-o slujire plină de iubire. Acordate prin mijlocirea Duhului Sfânt, care dă fiecaruia în parte după cum voieşte, darurile aduc cu ele toate aptitudinile şi capacităţile de slujire de care are nevoie biserica pentru a-şi îndeplini funcţiile stabilite de Dumnezeu. Potrivit Scripturii, între aceste daruri se află: credinţa, vindecarea, profetizarea, propovăduirea, învăţarea, administrarea, împăcarea, compasiunea, slujirea cu sacrificiu de sine şi binefacerea pentru încurajarea şi ajutarea semenilor. Unii membri sunt chemaţi de Dumnezeu şi înzestraţi de Duhul Sfânt pentru îndeplinirea funcţiilor recunoscute de biserică, cum ar fi: lucrarea pastorală, evanghelistică, apostolică şi de învăţare. Ele sunt necesare în mod deosebit pentru pregătirea membrilor în vederea lucrării de slujire, pentru dezvoltarea bisericii în vederea atingerii maturităţii spirituale, cum şi pentru promovarea unităţii credinţei şi a cunoaşterii de Dumnezeu. Atunci când membrii folosesc aceste daruri spirituale ca ispravnici credincioşi ai harului felurit al lui Dumnezeu, biserica este protejată de influenţele distructive ale învăţăturilor false, îşi primeşte creşterea de la Dumnezeu şi se zideşte în credinţă şi dragoste (Rom. 12,4-8; 1 Cor. 12,9-11.27.28; Ef. 4,8.11-16; Fapte 6,1-7; 1 Tim. 3,1-13; 1 Petru 4,10.11).
18. Darul profeției
Printre darurile Duhului Sfânt se află şi profeţia. Acest dar este un semn de identificare a bisericii rămăşiţei şi s-a manifestat prin lucrarea lui Ellen White. Scrierile acestui sol al lui Dumnezeu sunt un izvor continuu de adevar investit cu autoritate, şi adevăr care oferă bisericii mângâiere, călăuzire, instruire şi îndreptare. Ele arată clar că Biblia este etalonul după care trebuie sa fie verificată orice învăţătură şi experienţă (Ioel 2,28.29; Fapte 2,14-21; Evr. 1,1-3; Apoc. 12,17; 19,10).
19. Legea lui Dumnezeu
Marile principii ale Legii lui Dumnezeu sunt cuprinse în Cele Zece Porunci şi exemplificate în viaţa Domnului Hristos. Ele exprimă dragostea, voinţa şi scopurile lui Dumnezeu cu privire la comportarea şi relaţiile umane şi sunt obligatorii pentru toţi oamenii din toate timpurile. Aceste precepte constituie baza legământului lui Dumnezeu cu poporul Său şi etalonul judecăţii lui Dumnezeu. Prin intermediul Duhului Sfânt, ele scot în evidenţă păcatul şi trezesc simţământul nevoii după un Mântuitor. Mântuirea se realizează prin har şi nu prin fapte, dar roada ei este ascultarea de porunci. Această ascultare dezvoltă caracterul creştin şi are ca rezultat un simţământ al stării de bine. Ea constituie dovada dragostei noastre faţă de Dumnezeu şi a interesului pentru semenii noştri. Ascultarea care vine din credinţă demonstrează puterea Domnului Hristos de a transforma viaţa şi întăreşte în acest fel mărturia creştină (Ex. 20,1-17; Ps. 40,7.8; Mat. 22,36-40; Deut. 28,1-14; Mat. 5,17-20; Evr. 8,8-10; Ioan 15,7-10; Ef. 2,8-10; 1 Ioan 5,3; Rom. 8,3.4; Ps. 19,7-14).
20. Sabatul
După cele şase zile ale creaţiunii, Creatorul binefăcător S-a odihnit în ziua a şaptea şi a instituit Sabatul pentru toţi oamenii, ca memorial al creaţiunii. Porunca a patra a Legii neschimbătoare a lui Dumnezeu cere păzirea Sabatului ca zi de odihnă, de închinare şi de slujire, în armonie cu învăţăturile şi exemplul lui Isus, Domnul Sabatului. Sabatul este o zi de comuniune plăcută cu Dumnezeu şi unii cu alţii. Este un simbol al răscumpărării prin Hristos, un semn al sfinţirii noastre, o dovadă a credincioşiei noastre şi o pregustare a viitorului nostru veşnic în Împărăţia lui Dumnezeu. Sabatul este semnul perpetuu al lui Dumnezeu, al legământului veşnic dintre El şi poporul Său. Păzirea cu bucurie a acestui timp sfânt, de seara pana seara, de la apus pana la apus, este o celebrare a lucrării de creaţiune şi răscumpărare a lui Dumnezeu (Gen. 2,1-3; Ex. 20,8-11; Luca 4,16; Is. 56,5.6; 58,13.14; Mat. 12,1-12; Ex. 31,13-17; Ez. 20,12.20; Deut. 5,12-15; Evr. 4,1-11; Lev. 23,32; Marcu 1,32).
21. Isprăvnicia
Noi suntem ispravnicii lui Dumnezeu, cărora ne-a încredinţat timp şi ocazii, capacităţi şi bunuri, binecuvântările pământului şi resursele lui. De aceea, suntem răspunzători faţă de El pentru buna lor folosire. Noi recunoaştem drepturile de proprietar ale lui Dumnezeu, printr-o slujire plină de credincioşie faţă de El şi faţă de semenii noştri, prin faptul că Îi înapoiem zecimea şi dăm daruri pentru vestirea Evangheliei, pentru susţinerea şi dezvoltarea bisericii Sale. Isprăvnicia este un privilegiu pe care ni l-a dat Dumnezeu pentru a creşte în dragoste şi pentru a birui egoismul şi lăcomia. Ispravnicul se bucură de binecuvântările care vin asupra altora, ca rezultat al credincioşiei sale (Gen. 1,26-28; 2,15; 1 Cron. 29,14; Hag. 1,3-11; Mal. 3,8-12; 1 Cor. 9,9-14; Mat. 23,23; 2 Cor. 8,1-15; Rom. 15,26.27).
22. Comportamentul creștin
Noi suntem chemaţi să fim un popor evlavios, care gândeşte, simte şi acţionează în armonie cu principiile cerului. Pentru ca Duhul lui Dumnezeu să refacă în noi caracterul Domnului nostru, trebuie sa ne angajăm numai în acele lucruri care vor produce în viaţa noastră curăţie, sănătate şi bucurie. Aceasta înseamnă că plăcerile şi distracţiile noastre trebuie să corespunda celor mai înalte standarde ale bunului-gust şi frumuseţii creştine. Deşi recunoaştem deosebirile de cultură, îmbrăcămintea noastră trebuie să fie simplă, decentă şi de bun gust, aşa cum se potriveşte acelora pentru care adevarata frumuseţe nu constă în împodobirea exterioară, ci în podoaba nepieritoare a unui duh blând şi liniştit. Aceasta mai înseamnă că, întrucât trupurile noastre sunt temple ale Duhului Sfânt, trebuie să avem grijă de ele într-un mod inteligent. Pe langă mişcare fizică şi odihnă corespunzătoare, trebuie să adoptăm cea mai sănătoasă dietă cu putinţă şi să ne abţinem de la alimentele necurate identificate în Scriptură. Pentru că băuturile alcoolice, tutunul, şi folosirea iresponsabilă a medicamentelor şi a narcoticelor sunt dăunătoare corpului nostru, trebuie să ne abţinem de la folosirea lor. În schimb, trebuie să ne angajăm în tot ceea ce ne aduce gândurile şi trupul în ascultare de Hristos, care doreşte să fim sănătoşi, plini de bucurie şi bunătate (Rom. 12,1.2; 1 Ioan 2,6; Ef. 5,1-21; Fil. 4,8; 2 Cor.10,5; 6,14; 7,1; 1 Petru 3,1-4; 1 Cor. 6,19; 10,31; Lev.11,1-47; 3 Ioan 2).
23. Căsătoria și familia
Căsătoria a fost instituită de Dumnezeu în Eden. Isus a declarat-o ca fiind unirea pentru toată viaţa dintre un bărbat şi o femeie, într-o părtăşie plină de dragoste. Pentru creştin, căsătoria este un legamânt atât faţă de Dumnezeu, cât şi faţă de tovarăşul de viaţă. De aceea, trebuie să fie încheiata numai între parteneri care împărtaşesc aceeaşi credinţă. Această relaţie se întemeiază pe dragoste reciprocă, pe cinste, respect şi responsabilitate şi trebuie să reflecte dragostea, sfinţenia, apropierea şi permanenţa relaţiei dintre Hristos şi biserica Sa. Cu privire la divorţ, Isus a învăţat că cel care se desparte de tovaraşul său de viaţă din alte motive decat infidelitatea, căsătorindu-se cu altcineva, comite adulter. Deşi unele relaţii de familie nu corespund idealului, soţii care se dăruiesc unul altuia pe deplin în Hristos pot realiza o unitate plină de dragoste prin călăuzirea Duhului şi pot contribui la dezvoltarea bisericii. Dumnezeu binecuvântează familia şi doreşte ca membrii ei să se ajute unul pe altul pentru a ajunge la maturitate. Părinţii sunt datori să-şi crească copiii în dragoste şi ascultare de Dumnezeu. Prin exemplul şi cuvintele lor, ei trebuie să-i inveţe că Hristos foloseşte disciplina, dar este totdeauna plin de iubire şi atenţie, dorind ca ei să devină membri ai trupului Său, familia lui Dumnezeu. Legătura familială tot mai strânsă este unul dintre semnele distinctive ale soliei finale a Evangheliei (Gen. 2,18-25; Mat. 19,3-9; Ioan 2,1-11; 2 Cor. 6,14; Ef. 5,21-33; Mat. 5,31.32; Marcu 10,11.12; Luca 16,18; 1 Cor. 7,10.11; Ex. 20,12; Ef. 6,1-4; Deut. 6,5-9; Prov. 22,6; Mal. 4,5.6).
24. Lucrarea lui Hristos în Sanctuarul ceresc
Există un sanctuar în ceruri, adevăratul cort întemeiat de Dumnezeu, nu de om. În el, Domnul Hristos slujeşte în favoarea noastră, punând la dispoziţia credincioşilor binefacerile jertfei Sale de ispăşire aduse pe cruce, odată pentru totdeauna. El a inaugurat activitatea Sa ca Mare Preot şi Şi-a început lucrarea de mijlocire la data înălţării Sale. În 1844, la sfârşitul perioadei profetice de 2300 de zile, El a intrat în cea de-a doua şi ultimă fază a lucrării Sale de ispăşire. Aceasta este lucrarea judecăţii de cercetare, care constituie o parte a îndepărtării finale a păcatului, simbolizată prin curaţirea vechiului sanctuar iudaic din Ziua ispăşirii. În acest serviciu simbolic, sanctuarul era curăţit prin sângele animalelor jertfite, însa lucrurile cereşti sunt curăţite prin jertfa desăvârşită a sângelui lui Hristos. Judecata de cercetare descoperă fiinţelor cereşti cine sunt cei adormiţi în Hristos şi socotiţi vrednici să aibă parte de prima înviere. Ea arată, de asemenea, care dintre cei vii sunt în Hristos, păzind poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus, fiind astfel gata să fie strămutaţi în Împărăţia Sa veşnică. Această judecată stabileşte dreptatea lui Dumnezeu în lucrarea de salvare a celor ce cred în Isus. Ea arata că cei care au rămas credincioşi lui Dumnezeu vor primi Împărăţia. Încheierea acestei lucrări a Domnului Hristos va marca sfârşitul timpului de probă al omenirii, înaintea celei de-a doua veniri (Evr. 8,1-5; 4,14-16; 9,11-28; 10,19-22; 1,3; 2,16.17; Dan. 7,9-27; 8,13.14; 9,24-27; Num. 14,34; Ez. 4,6; Lev. 16; Apoc. 14,6.7; 20,12; 14,12; 22,12).
25. A doua venire a lui Isus
A doua venire a lui Hristos este binecuvântata speranţă a bisericii, punctul culminant al Evangheliei. Venirea Mântuitorului va fi literală, personală, vizibilă si mondială. Când El va reveni, morţii neprihăniţi vor fi înviaţi şi împreună cu cei neprihăniţi care vor fi în viaţă vor fi glorificaţi şi luaţi la cer, iar cei nelegiuiti vor muri. Împlinirea celor mai multe profeţii, împreună cu situaţia actuală în lume, arată că venirea lui Hristos este iminentă. Timpul acestui eveniment nu a fost descoperit, de aceea suntem îndemnaţi să fim gata în orice vreme (Tit 2,13; Evr. 9,28; Ioan 14,1-3; Fapte 1,9-11; Mat. 24,14; Apoc. 1,7; Mat. 24,43.44; 1 Tes. 4,13-18; 1 Cor. 15,51-54; 2 Tes. 1,7-10; 2,8; Apoc. 14,14-20; 19,11-21; Matei 24; Marcu 13; Luca 21; 2 Tim. 3,1-5; 1 Tes. 5,1-6).
26. Moartea și învierea
Plata păcatului este moartea. Dar Dumnezeu, singurul care are nemurirea, va da viaţă veşnică celor răscumpăraţi. Până în ziua aceea, moartea este o stare de inconştienţă pentru toţi oamenii. Când Se va arăta Domnul Hristos, Viaţa noastră, neprihăniţii înviaţi şi neprihăniţii în viaţă vor fi glorificaţi şi luaţi să întâmpine pe Domnul lor. A doua înviere, învierea celor nelegiuiţi, va avea loc dupa o mie de ani (Rom. 6,23; 1 Tim. 6,15.16; Ecl. 9,5.6; Ps. 146,3.4; Ioan 11,11-14; Col. 3,4; 1 Cor. 15,51-54; 1 Tes. 4,13-17; Ioan 5,28.29; Apoc. 20,1-10).
27. Mileniul și sfârșitul păcatului
Mileniul este domnia de o mie de ani a Domnului Hristos împreuna cu sfinţii Săi în ceruri, între prima şi a doua înviere. În timpul acesta, morţii cei nelegiuiţi vor fi judecaţi. Pământul va fi în totul pustiu, fără locuitori, dar ocupat de Satana şi îngerii lui. La sfârşitul mileniului, Domnul Hristos, cu sfinţii Săi şi cu cetatea sfântă, va coborî din ceruri pe pământ. Atunci morţii nelegiuiţi vor fi înviaţi şi împreună cu Satana şi îngerii lui vor înconjura cetatea; dar foc de la Dumnezeu îi va mistui şi va curaţi pământul. Astfel, universul va fi eliberat pentru totdeauna de păcat şi de păcătoşi (Apoc. 20; 1 Cor. 6,2.3; Ier. 4,23-26; Apoc. 21,1-5; Mal. 4,1; Ez. 28,18.19).
